Într-o pădure,  trăia o bufniță Owl Elf, pe nume Luna. Luna era o vânătoare pricepută, dar se simțea mereu mică în comparație cu celelalte animale din pădure. Tânjea să fie mai mare și mai puternică, astfel încât celelalte animale să o ia în serios ca supraveghetor al pădurii.

Într-o zi, în timp ce Luna era cocoțată pe o creangă de copac, a auzit un grup de animale vorbind despre cât de important era să fii mare și puternică. Luna se simțea și mai descurajată, gândindu-se că, oricât de bună ar fi la vânătoare, nu va fi niciodată respectată din cauza dimensiunii ei.

Simțindu-se tristă, Luna a decis să ceară sfaturi de la bufnița bătrână și înțeleaptă care locuia într-un copac din apropiere. Bătrâna bufniță   a ascultat grijile Lunei și a spus: „Luna, a fi mare nu înseamnă întotdeauna că ești și puternic. Ceea ce contează este cum folosești abilitățile pe care le ai. S-ar putea să fii mică, dar ești o vânătoare pricepută și ai o mare înțelepciune”.

Luna s-a simțit mângâiată de cuvintele bătrânei   bufnițe și și-a dat seama că nu trebuie să fie mai mare pentru a fi respectată. Ea a decis să-și folosească talentele unice pentru a ajuta celelalte animale din pădure. Ea a ajutat veverițele să adune nuci, a protejat iepurii de prădători și chiar a ajutat celelalte păsări să-și construiască cuiburile.

De-a lungul timpului, Luna a câștigat respectul și admirația celorlalte animale din pădure. Au văzut cât de bună și de ajutor era ea și nu le mai păsa de mărimea ei. Luna se simțea fericită și mulțumită, știind că nu trebuie să fie mare pentru a fi importantă.

Din acea zi, Luna și-a îmbrățișat dimensiunea mică și și-a folosit talentele unice pentru a face diferența în pădure. Nu mai dorea să fie mare, pentru că și-a dat seama că era deja mare la inimă și la spirit.